Poezie

Mangai durerea incrustata pe trupul suav,
Suspin printre peretii de clor si cristal.
Eu nu sunt Afrodita cu sangele de gheta,
Eu nu am ca si dansa suflet de portelan.

Am mainile muiate in sulf si in cerneala,
Buze ce ard carminic si ochii aplecati,
Am suflet din cuvinte si versuri fara rima,
Si zambetul sculptat din sange si din scrum.

Sunt palida ca luna in noaptea violeta;
Pe parul meu se cerne matase alba, fina.
Caut mereu un loc undeas putea ascunde
Un suflet ce respira, de soarta blestemat.

El cauta sa renasca din propria’i cenusa
Si iar sa se inalte in zboruri ingeresti.
Sa’mbratiseze lumea cu aripi vindecate,
Sa retraiasca iarasi ceva demult trait.

Dar negasind alinul, cad pe geninchi si plang
Sa pot varsa pelinul departe in univers,
Sa las uitarii totul si sa ma resemnez,
Sa’nchiriez peo viata un suflet ca de mort.

Anunțuri